august 18, 2023

Tara Luanei: Pelerinaj catre Schiturile Rupestre ce Ascund Secrete Milenare

De foarte mult timp imi doream sa vizitez Tara Luanei din judetul Buzau si in special Schiturile rupestre de la Bozioru. Cu toate astea nu reuseam din diverse motive (zona este greu accesibila, traseul este unul dificil, mereu intervenea ceva).

De asta, daca vrei sa vizitezi zona, iti recomand sa o faci intr-o perioada in care nu ninge si nu ploua, iar ziua este mai mare decat noaptea pentru a avea timp sa parcurgi tot traseul.

Pana la urma zilele acestea din minivacanta de Sfanta Marie se pare ca planetele s-au aliniat si mi-am indeplinit dorinta.

Am plecat din Bucuresti la ora 07:30 pe ruta A3 – Urlati – Nucu (161 de kilometri) si am ajuns in Localitatea Colti la ora 10:00. Aici se afla Muzeul Chihlimbarului pe care l-am si vizitat.

Desi este o locatie mica, iar intrarea pentru adulti costa doar 13 lei am avut ce vedea si mai ales am aflat o multime de informatii noi.

Cea mai importanta mi s-a parut informatia legata de denumirea chihlimbarului care se gaseste pe teritoriul Romaniei. Acesta se numeste Rumanit si s-a format in urma cu 260 milioane de ani din rasina arborilor care existau in acele vremuri.

De asemenea, chihlimbarul a fost utilizat din cele mai vechi timpuri la confectionarea bijuteriilor sau a obiectelor de cult. In plus, am aflat si o informatie total surprinzatoare care spune ca aceasta piatra pretioasa se poate dizolva in alcool si poate fi folosita ca si remediu naturist.

In trecut se considera ca acesta are proprietati analgezice si antibiotice astfel incat poate calma durerile de orice fel si stimuleaza sistemul imunitar.

Exista si o teorie conform careia simpla intrare in contact a pielii cu o piatra de chihlimbar ajuta la reducerea stresului, anxietatii sau a depresiei si elibereaza mintea de gandurile negative.

Personal, am citit, dupa aceasta calatorie, ca exista si remedii homeopate care au in compozitia lor chihlimbar, dar nu am utilizat niciodata asa ca ma abtin sa imi dau cu parerea.

Dupa vizita la Muzeul Chihlimbarului am parasit localitatea Colti si ne-am indreptat spre satul Nucu, locul de unde porneste traseul care duce la Schiturile Rupestre din Tara Luanei.

Drumul are 13 kilometri si l-am parcurs in aproximativ 50 de minute. Probabil te intrebi de ce a durat asa de mult? Pentru ca este un drum de tara care trece prin mai multe sate, pavat cu pietris si presarat de gropi denivelari si pante.

Am mers cu o masina cu garda joasa si din punctul meu de vedere a fost cel mai prost drum pe care am mers vreodata avand in vedere si distanta destul de mare.

Ca un mic bonus pe la jumatatea drumului sunt cam 2 kilometri de asfalt care cel mai probabil au fost facuti de curand dupa cum arata. Nu prea am inteles de ce sa asfaltezi doar 2 kilometri dintr-un drum de 13, dar m-am bucurat ca am putut oferi autoturismului un repaus.

Intr-un tarziu am ajuns in parcarea din satul Nucu si acolo ne-a intampinat un domn caruia i-am platit taxa de vizitare de 10 lei (pentru un adult). Pe langa cele 2 bilete am primit si 2 harti mici care ne-au ajutat cat de cat sa ne orientam pe traseu.

Sunt 3 trasee (galben, albastru si rosu) in Tara Luanei, iar noi nefiind persoane antrenate pe traseele montane am optat pentru traseul cel mai scurt (galben).

Am pornit spre schiturile rupestre pe un drum forestier care duce pana in Poiana Cozanei. Pe parcurs ne-am luat cate un toiag de lemn care sa ne ajute la urcat.

Din informatiile gasite pe internet se pare ca aceste schituri rupestre au fost create de primii crestini care au ajuns pe teritoriul tarii noastre si ulterior au fost locuite timp de peste 1000 de ani de pustnici localnici.

Traseul facut de noi are 4 urcusuri mai abrupte. Unul pe drumul forestier, unul cand urci la chilia lui Dionisie Torcatorul, unul cand pleci spre Bisericuta lui Iosif si unul chiar cand parcurgi ultimii metri pana la intrarea in Bisericuta.

Din Poiana Cozanei pana la chilia lui Dionisie am facut aproximativ 10 minute de mers normal.

Accesul in chilie este destul de dificil pentru ca aceasta se afla la o inaltime de 4-5 metri si pana acolo se urca pe o scara metalica, iar intrarea este una scunda si ingusta.

Cred ca are cam 40 de centimetri pe 100. Eu sunt o persoana slaba si am intrat destul de greu, asta si din cauza rucsacului pe care il aveam in spate.

Odata ce am ajuns in interior mi-am dat rucsacul jos si am inceput sa aprind 7 lumanari asezate in forma de cruce. Cate una pentru fiecare persoana importanta din viata mea.

Pe urma am spus o rugaciune, iar la final mi-am pus o dorinta si imediat am fost cuprins de o stare de liniste launtrica. Mentionez ca mi-am adus lumanari de tip pastila si chibrit de acasa pentru ca acolo nu ai de unde sa cumperi.

Noi am avut noroc pentru ca atunci cand am ajuns la chilie tocmai pleca un grup de turisti si cat timp am stat in interior nu a mai venit nimeni. Asa ca am putut sa ne rugam si sa aprindem lumanari in liniste.

Din pacate cand am plecat am luat-o pe un drum gresit care ne-a dus inapoi in poiana Cozanei si astfel am pierdut cam 30 de minute. Daca vrei sa eviti sa faci aceeasi greseala iti recomand sa sa cobori de la chilia lui Dionisie pe acelasi drum pe care ai urcat.

De acolo am plecat spre Bisericuta lui Iosif si imediat am dat peste un urcus destul de abrupt care ne-a pus la grea incercare picioarele si conditia fizica.

Dupa acest urcus am luat o pauza de masa care a durat cam 20 de minute, iar apoi am reluat traseul. Pe drum ne-am intalnit cu mai multe grupuri de turisti si majoritatea dintre ei nu erau echipati corespunzator pentru un astfel de traseu.

Cativa dintre ei chiar erau incaltati in sandale, iar la intoarcere am vazut o doamna imbracata in rochie si cu slapi in picioare. Incaltamintea adecvata te ajuta sa eviti o accidentare grava, care in conditiile date te-ar pune intr-o situatie neplacuta atat pe tine cat si pe cei care te insotesc.

Pe masura ce am avansat traseul a devenit tot mai greoi, asa ca ne-am bucurat de pauza atunci cand am ajuns la Bisericuta lui Iosif.

Aceasta arata impresionant la exterior in special datorita faptului ca este sapata in peretele unei stanci uriase care din cauza ca este usor inclinat seamana cu peretele unei piramide.

In plus, usa si treptele de la intrare iti dau impresia ca au fost taiate cu un utilaj din zilele noastre si nu cu dalta si ciocanul.

Sincer sa fiu interiorul nu m-a impresionat, probabil si datorita faptului ca la interior este umezeala, iar cand am ajuns nu am avut parte de acelasi moment de liniste ca la chilia lui Dionisie pentru ca aici se aflau mai multe grupuri de turisti.

Am aprins si aici cateva lumanari, ne-am rugat si dupa ce am facut o multime de poze am pornit pe drumul de intoarcere.

In mod normal traseul continua pana la schiturile Aghatonul Nou si Aghatonul Vechi, dar noi am hotarat sa ne intoarcem pentru ca pe indicator este trecut ca si timp de deplasare 1 ora.

Din experienta proprie am observat ca timpul de deplasare pe traseele montane este cel obtinut de persoane obisnuite cu acest gen de trasee, iar persoanele neantrenate parcurg aceeasi distanta intr-un timp aproape dublu.

Deci ar fi fost 2 ore dus si 2 ore intors ceea ce am considerat ca este prea mult pentru nivelul nostru de pregatire momentan. Asa ca ne-am indreptat spre parcarea din satul Nucu unde am si ajuns cam intr-o ora pentru ca traseul de intoarcere este mult mai usor.

In total acest traseu a durat 3 ore si 15 minute cu opriri destul de dese si pauza de masa. Ne-am luat la revedere de la Tara Luanei cu promisiunea ca vom reveni pentru a parcurge intreg traseul si ne-am indreptat spre satul Alunis unde se afla si schitul cu acelasi nume.

Drumul pana la schit este asfaltat, iar parcarea se afla pe partea dreapta imediat dupa el.

Initial Schitul de la Alunis a fost sapat in gresie de doi ciobani pe la inceputul anului 1210. Ulterior in anii 1800 a fost adaugata si partea exterioara de lemn care apare in toate articolele si fotografiile de pe internet si are culoarea albastra.

Din punctul meu de vedere partea sapata in gresie este mult mai importanta si ar trebui promovata mai mult decat cea din lemn.

In imediata apropiere a schitului sunt doua chilii sapate in gresie care cel mai probabil adaposteau pe cei care slujeau la schit.

Am aprins si aici cateva lumanari si ne-am rugat, doar ca de aceasta data am putut cumpara lumanari din bisericuta de lemn. Pe la orele 17:00 am plecat spre Bucuresti unde am si ajuns in jurul orei 20:00.

Recomand o calatorie in Tara Luanei tuturor celor care sunt interesati de calatorii initiatice si care au o sete nestavilita de cunoastere a locurilor in care au trait si sau nevoit o parte din pustnicii Romaniei.

Daca si tu esti la fel de pasionat ca si mine de astfel de locuri te invit sa-mi lasi un comentariu in care sa-mi recomanzi locuri asemanatoare pe care le-ai vizitat.